Elevii salută decizia parlamentarilor de a dubla alocația copiilor

Consiliul Elevilor, unica structură reprezentativă a elevilor la nivel național, salută decizia Camerei Deputaților, contrar raportului dat de Comisia de Muncă și Protecție Socială, care a acceptat inițiativa ce privește modificarea Ordonanței de Urgență nr. 65/2014 pentru a dubla alocația pentru elevii români.

 

Reprezentanții elevilor consideră că suma de 42 de lei pe lună, adică aproximativ 1,5 lei pe zi, reprezintă o sumă care nu doar că nu acoperă cheltuielile necesare pentru educație și dezvoltare armonioasă, dar nu poate asigura nici minima întreținere a copilului. România se prezintă ca ultimul stat din Uniunea Europeană la nivelul alocației primite brut, la nivelul alocației raportate la nivelul de trai, la nivelul procentului din Produsul Intern Brut acordat educației. Până când importanța implicării în educație și transformarea ei în prioritate națională nu este pe deplin înțeleasă, sistemul românesc împreună cu toți actorii, elevi, părinți, profesori, sunt damnați la o plafonare continuă. Iar alocația nu este menită să acopere doar nevoile orientate către educație, ci și asigurarea unei creșteri armonioase, în condiții bune de trai, a tuturor copiilor. Cu toate că decizia luată este extrem de binevenită și opinată, elevii consideră că inițiativa trebuie să aibă continuitate și astfel finanțarea educației copiilor și mărirea graduală a alocațiilor și a implicării bugetare în domeniul tinerilor și capacitării lor să crească.

„Motivul principal invocat inițial a fost lipsa fondurilor bugetare suficiente. Finanțarea mai mult decât deficitară, atât a sistemul educațional din România, cât și privind alocația acordată copiilor în prezent reprezintă probleme acute ale societății, care, dacă sunt tergiversate sau ignorate, vor avea vaste implicații în viitor, și nu doar în educație, ci și în economie, calitatea muncii, productivitate, eficiență și multe altele. Sunt încântat să văd astăzi cum investirea în copii, în cei ce vor conduce la un moment dat România, asigurarea unei alocații decente primează alte așa-zise priorități cu alocări de fonduri mult mai ridicate”, a declarat Horia Onița, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Reprezentanții elevilor au solicitat deputaților încă de la primele demersuri legislative să revină asupra deciziei luate în Ordonanța de Urgență să aibă în vedere faptul că viitorul României ține de copiii ale căror alocații și condiții mai bune le sunt refuzate constant.

www.facebook.com/banulbotosanean
banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)