Noi microbuze școlare pentru Botoșani

Ministrul Dezvoltării Regionale i-a comunicat prefectului de Botoșani, prin intermediul unei adrese oficiale că, în următoarele luni, vor ajunge în județ câteva zeci de microbuze școlare noi. Cu o capacitate de 13+1 persoane, acestea vor fi furnizate în urma solicitărilor trimise de la nivelul Inspectoratului Școlar Județean, din 37 de astfel de solicitări, 31 fiind declarate eligibile de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

 

Alocările de microbuze se vor face în trei etape, prima urmând a se realiza în lunile iulie – septembrie 2014, o a doua, în perioada octombrie – decembrie, acest an, în timp ce a III-a etapă a fost programată pentru anul 2015.
Cele dintâi microbuze recent achiziționate vor fi predate autorităților botoșănene pe 27 iulie, odată cu primul lot de 100 de autovehicule destinate să transporte elevi din întreaga țară spre orele de curs. Evenimentul va avea loc la București în prezența primului-ministru Victor Ponta și a vicepremierului Liviu Dragnea.
Conform documentului venit de la cabinetul vicepremierului, comunele care vor beneficia de microbuzele alocate în prima etapă vor fi Avrămeni, Corni, Coșula, Coțușca, Cristinești, Curtești, Drăgușeni, Frumușica, Nicșeni, Roma, Todireni, Ungureni și Văculești.

 

www.facebook.com/banulbotosanean
banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)