Lucrări finalizate la Lacul cu nuferi: alei refăcute, bănci, coşuri, indicatoare şi toalete ecologice

Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” a finalizat lucrările de reamenajare zonei din acces şi din jurul Lacului cu nuferi, unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice ale judeţului Botoşani.

Cu o investiţie de puţin peste 200.000 lei, fără TVA, s-a refăcut aleea principală de acces spre lac, s-au pus dale, bănci, coşuri de gunoi şi indicatoare pe aleile din jurul lacului, pentru prima dată, s-a montat o hartă nouă şi s-au montat toalete ecologice. S-a amenajat o zonă pentru biciclişti, podul peste lac a fost refăcut şi îmbrăcat în lemn.

La recepţia lucrărilor au fost prezenţi Dorin Birta, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Daniel Tupiluş, director adjunct al Memorialului Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, arhitectul Mihai Tulbure.

„Suntem mulţumiţi de cum au ieşit lucrările. Totul arată foarte bine şi sperăm să fie şi întreţinut corespunzător de acum înainte”, a declarat Dorin Birta.

Şi Daniel Tupiluş, directorul adjunct al Memorialului, a precizat că este necesară angajarea unei echipe de pază în zona Lacului cu nuferi deoarece sunt vizitatori care distrug ceea ce s-a făcut.

Totodată, Tupiluş a precizat că după îngheţarea lacului se va încerca o nouă curăţire a stufărişului de pe margine.

Lucrările au fost terminate înainte de termen, nu s-a plătit niciun leu pentru capitolul „diverse şi neprevăzute”, constructorul a făcut o economie de 2.000 lei la proiect, iar banii urmează să fie viraţi în perioada următoare în contul firmei care a efectuat lucrarea.

{gallery}laculcunuferi{/gallery}
BanulBotosanean.ro
www.facebook.com/pages/BanulBotosanean-Botosani