Primăria Botoșani înființează Autoritatea Urbană, super-structura care va stabili proiectele cu finanţare europeană

În cadrul POR 2014-2020 municipiul Botoșani este eligibil pentru finațarea proiectelor care se încadrează în prioritățile din Axa Prioritară 4 Sprijinirea dezvoltării urbane durabile.

 

Axa prioritară 4 a POR 2014-2020 include priorități de investiții aferente Obiectivelor Tematice (OT): OT 4 – economie cu emisii reduse de carbon; OT 6 – conservarea și protecţia mediului și promovarea utilizării eficiente a resurselor; OT 9 – promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei și a discriminării și OT 10 – investițiile în educație, formare și formare profesională pentru competențe și învățare pe tot parcursul vieții.

Una din condițiile de accesare a finanțărilor în cadrul axei 4 o constituie înființarea Autorității Urbane ca structură alcatuită din personal din cadrul compartimentelor funcționale ale aparatului de  specialitate al primarului.

 

Una din condițiile de accesare a finanțărilor în cadrul axei 4 o constituie înființarea Autorității Urbane ca structură alcatuită din personal din cadrul compartimentelor funcționale ale aparatului de  specialitate al primarului.

Autoritatea Urbană are rolul de a prioritiza și selecta proiectele aferente SIDU (inclusiv din PMUD) ale municipiilor reședință de județ, finanțabile în perioada 2014-2020 prin intermediul Axei prioritare 4 a POR 2014-2020.

Astfel, pornind de la lista de proiecte intermediare/portofoliul de proiecte al SIDU și a fișelor de proiecte întocmite de către structurile interne ale primăriei municipiului reședință de județ  și folosind metodologia stabilită în cadrul Documentului Cadru de Implementare (DCI), Autoritatea Urbană va identifica, în limita alocărilor disponibile municipiului reședință de județ, proiectele finanțabile prin intermediul Axei prioritare 4 a POR în perioada 2014-2020.      

Pentru UAT Municipiul Botoșani alocarea totală  este de 32 790 600 Euro.

Autoritățile Urbane se constituie la nivelul primăriei municipiului reședință de județ prin Hotărâre a Consiliului Local, completată, acolo unde este cazul, de dispoziții ale primarului.

În ședința Consiliului Local de vineri, 17 martie – va fi înaintat spre aprobare proiectul de hotărâre pentru înființarea Autorității urbane la nivelul municipiului Botoșani.