Banner
Jumătate dintre taximetrişti au trecut pe PFA din cauza forfetarului şi a celorlalte taxe PDF Imprimare Email
Scris de www.banulbotosanean.ro   
Joi, 04 Februarie 2010 14:47
Viceprimarul Florin Ghiorghiţă a declarat că jumătate dintre taxiurile care erau autorizate pe anumite societăţi comerciale au trecut acum pe persoane fizice autorizate(PFA) din cauza impozitului forfetar şi a celorlalte taxe şi impozite. Edilul a precizat că 80% din totalul celor care au făcut schimbarea de pe firmă pe PFA sunt în afara legii. „Probabil să că au făcut trecerea să plătească mai puţin pe persoană fizică deoarece, ştim cu toţii, impozitele pentru PFA sunt mai mici decât la o societate comercială, nu plătesc TVA. Noi am fost de acord cu acest transfer dar vreau să înţeleagă taximetriştii, pentru că am constatat un fenomen în ultimul timp, că ei trec pe PF dar mai apoi pe maşinile lor lucrează şoferi angajaţi sau şoferi fără forme legale de muncă. În momentul în care au trecut pe PF nu mai au dreptul ca pe maşina lor să lucreze altcineva. Peste 80% din maşinile care sunt pe PF au alţi şoferi decât cei care sunt autorizaţi”, a declarat Florin Ghiorghiţă. Acesta a adăugat că în cursul săptămânii viitoare Primăria, împreună cu Inspectoratul Teritorial de Muncă şi Autoritatea Rutieră Română va verifica toţi taximetriştii care şi-au trecut activitatea de pe societate comercială pe PFA. „Avem accidente, probleme cu şoferi care nu sunt atestaţi, avem situaţii în care se eludează legea şi bugetul de stat prin neplata acelor contribuţii atunci când există angajaţi. Cei care vor fi găsiţi cu alţi şoferi decât persoanele fizice nu numai că vor fi amendaţi, dar li se va retrage autorizaţia direct, fără alte somaţii”, a completat viceprimarul. În municipiul Botoşani există 440 de taxiuri autorizate. La un moment dat legea a prevăzut ca 2/3 din total să activeze pe societăţi comerciale şi restul PFA, însă legislaţia s-a schimbat şi în momentul de faţă doar o treime din totalul taxiurilor din Botoşani activează pe societăţi comerciale. (BanulBotosanean.ro)

 
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

administratie

Bugetul PMB redus cu 1,3 milioane lei

News image

Bugetul Primăriei municipiului Botoşani a fost redus cu 1,3 milioane lei ca urmare a rectificării bugetare negative. Primarul Cătălin Flutur recunoaşte că este prima rectificare pe minus pe care o face de când este primar, şi se află la mij... citeste

politica

Cătălin Flutur vrea ieşirea PDL de la Guvernare pentru a lăsa PSD şi PNL să-şi rupă gâtul. Cred că va avea o surpriză

News image

Primarul Cătălin Flutur a spus că cel mai bine pentru PDL în perioada aceasta ar fi să iasă de la guvernare pentru a lăsa loc PNL şi PSD. Flutur a anunţat că împreună cu Elena Udrea a fost printre cei 9 care au votat pentru depunerea mand... citeste

Newsletter

Înscrie-te la stiri!


Receive HTML?

Economic

Lecţie de management: economii făcute de DGASPC la licitaţiile publice

Deşi licitaţiile făcute pe bani publici reprezintă adevărate probleme de legalitate în anumite instituţii, Direcţia Generală de Asistenţă S... citeste

Eveniment

Atenţie, crescători de animale !

Deşi, prin compartimentele de specialitate de la nivelul IPJ Botoşani, cât şi prin intermediul posturilor de poliţie comunale au fost organizate ... citeste

Administratie

Bugetul PMB redus cu 1,3 milioane lei

Bugetul Primăriei municipiului Botoşani a fost redus cu 1,3 milioane lei ca urmare a rectificării bugetare negative. Primarul Cătălin Flutur recu... citeste